Concursul naţional "Şcoli pentru un viitor verde"
În cadrul concursului "Şcoli pentru un viitor verde", Colegiul Naţional "Unirea" din Focşani şi-a propus să dedice câte o lună fiecăreia din cele 4 teme generale pe care le-am ales spre a le demara. Astfel, în fiecare lună, începând de la data validării înscrierii în concurs (februarie, martie, aprilie, mai), am conceput un plan tematic care cuprinde detaliile organizatorice ale fiecărei activităţi realizate.
Planul tematic pe care ni l-am propus îl puteţi accesa aici.
Echipa verde a Colegiului Naţional "Unirea" s-a născut din dorinţa unanimă de a fi mai buni, de a ne iubi pe noi, iubind ce este în jurul nostru. Concursul Naţional "Şcoli pentru un viitor verde" ne-a dat prilejul de a ne manifesta principiile în care credem, grija noastră pentru natură, respectul şi dragostea pentru o lume care ne oferă multe beneficii pe care însă, uneori, le valorificăm prea puţin.
Ceea ce ne dorim, în primul rând, prin participarea la concurs este educarea elevilor şi (de ce nu?!) şi a cadrelor didactice în spirit verde. Ne propunem un set de reguli pe care să le "amprentăm" în conştiinţa fiecărui unirist, astfel încât acesta, dincolo de poarta liceului, să păstreze şi să aplice o conduită firească, demnă de un ecologist.
Proiectele pe care le-am desfăşurat până acum au reuşit să ne sensibilizeze. Învăţând că împreună ne putem atinge ţelurile, ne-am câştigat, cu fiecare zi, mai mulţi adepţi.
Conform regulamentului, echipa verde este formată din trei cadre didactice, membri permanenţi:
- prof. coordonator Aneta Popa
- dir. educativ: prof. Angela Sîrbu
- prof. Corina Ciucu
Acestora, din convingere li se alătură permanent, prin activităţi concrete :
- prof. Mariana Pecetescu
- prof. Maria Dochia
- secretar şef Tănase Lila
- secretar Dincă Luciana
Echipa verde este completată de elevi cu responsabilităţi permanente:
- coordonator: Andra Bălţatu
- Georgiana Nedelcu
- Maria Tache
Echipei i se alătură cu acţiuni complementare elevii:
- Alina Constantin
- Andreea Bucă
- Roxana Mancaş
- Teodora Comăniţă
Au răspuns acţiunilor organizate elevi de la toate clasele. Împreună demonstrăm în fiecare zi că ne pasă, că atunci când natura înverzeşte şi sufletul întinereşte!