Mândria de a fi "UNIRIST"

Viorel Paizan

Ce sentiment ai încercat, încerci sau vei încerca, ori de câte ori s-a întâmplat, se întâmplă sau se va întâmpla să fii întrebat: Eşti elev la Unirea?, Ai terminat la Unirea?, În ce an ai terminat la Unirea?, Ce profesori ai avut la Unirea?, Ai intrat la Unirea?, Când ai întâlnirea promoţiei la Unirea?...şi întrebările pot continua.

Un lucru este sigur. Este un sentiment unic care îţi trezeşte fiori, întotdeauna galben-vişinii. Familia „uniriştilor " este întinsă pe tot globul. Dar întotdeauna „acasă" va însemna clădirea din str. Cezar Bolliac nr. 15 din Focşani.

Anul 2005 a adus în familia noastră o mare bucurie, Dumnezeu a făcut ca după aproape 10 ani să avem în sfărşit o sală nouă de educaţie fizică şi sport (inaugurarea oficială a avut loc în luna august 2005). Un moment istoric în viaţa colegiului nostru. Ne gândim şi acum la promoţiile care au suferit din acest punct de vedere. Noi, catedra de educaţie fizică şi sport, le promitem că atunci când vor veni la întâlnirile de promoţie, vom face o lecţie de educaţie fizică şi sport în noua sală pentru a recupera timpul pierdut.

Fiind şi eu un unirist, promoţia 1986, astăzi în postura de profesor unirist, după un asemenea eveniment, am considerat că această catedră pe care acum o slujesc şi eu, alături de colegele mele Maria RUSAN şi Carmen GROSU, merită să i se facă cunoscut istoricul. Am început să caut la Arhivele Naţionale (mulţumesc prof. Petru OBODARIU), la biblioteca colegiului (mulţumesc bibliotecarei Cireşica CHIPER), la secretariatul colegiului (mulţumesc secretarei Ioana TĂNASE, la direcţiunea colegiului(mulţumesc doamnei directoare Carmen ATARCICOV şi domnului director adjunct Cornel NOANĂ), la muzeul VRANCEI (mulţumesc istoricului Horia DUMITRESCU) şi altor „oameni de oameni”, ca prof. Teodor PASSAN, prof. Valentin NAZARE, Petru PITLEPA, prof. Cristian BOSS, Petrică SILVESTRU, prof. Ştefan MORARU.

În acest moment sunt în măsura să trec în revistă lista profesorilor de educaţie fizică şi sport pe care i-a avut C.N.UNIREA de la început până în prezent (mai există completări pe care în timp le vom afla) :

COPCESCU ALEXANDRU 1855-1926

MINTIANSCHI TEODOR 1927-?

COSTENIUC EFTIMIE 1934-?

GRIGORESCU P. NICULAE 1931-?

CRISTIAN IOAN ?

DEBELEAC PETRE 1915-1955

VARTOLAS

RUSU 1956

LUPU ZIGMUND 1955-1974

NAZARE VALENTIN 1969-1982

STOIAN MARIN ?-1994

DUMITRESCU GHEORGHE ?-1996

RUSAN MARIA 1990-?

PAIZAN VIOREL DANIEL 1994-?

GROSU CARMEN 1996-?

Au mai trecut ca suplinitori profesori: Florin EUFROSIE, Corneliu BROŞ, Mihaela CRUDU, Catrina TIVGĂ, Vladimir ANGHEL, Ionel PETCU.

Din toată această listă, am ajuns la concluzia: merite au avut toţi profesorii care au slujit la această catedră. La fel cum noi, astăzi vom fi pomeniţi cândva. Dar pentru că acest eveniment a fost aşteptat de 12 ani, am considerat că noua sală trebuie să poarte numele unuia dintre aceştia.

Personalitatea şi rezultatele obţinute în aproape 30 de ani la catedră, m-au făcut să cred (după multe discuţii cu foştii elevi şi profesori şi un studiu amănunţit) că prof. Lupu ZIGMUND merită această cinste.

După ce am obţinut acceptul familiei, prin persoana fiului, Toni LUPU, am înaintat o adresă către Consiliul de Administaţie al CN "Unirea" cu propunerea mea. În data de 21.10.2005 Consiliul de Administraţie al CN "Unirea" votează în umanitate ca noua sală de educaţie fizică şi sport să se numească "Prof. ZIGMUND LUPU".

Şi pentru a avea cât de cât o idee despre rolul catedrei noastre de-a lungul timpului cu privire la lansarea multor sportivi vom trece în revistă câţiva (ei sunt mult mai mulţi, dar vom cerceta în continuare):

Gabriel Georgescu şi Alexandru Merică, componenţi ai lotului naţional de atletism al României;

Mircea Antonescu, campion naţional motociclism;

Nicolae Antohi campion naţional la călărie;

Costache Gheorghiu şi Marcel Simion, în lotul naţional de gimnastică;

Gheorghe Valeriu, baschet;

Alexandru Mihăiţă, fotbal;

Teodor Passan, fotbal;

Mircea Buhlea, maestru al sportului;

Mircea Vărzaru, maestru al sportului;

Horia Dulgheru,maestru al sportului;

Felicia Antoneac, lotul naţional de atletism;

Gabriela Coteţ şi Carmen Ciortan, în atletism;

Alexandru Atănăsoaie, Iulian Coşereanu, Liviu Oprea, în handbal;

Dănuţ Vîlcu, Mircea Bratu, lupte;

Răzvan Bucuroiu şi Mihaela Hogaş, tenis de câmp;

Octavian Savu, tenis de masă;

Andrei Arghirescu, şah;

Echipa de volei, locul 3 pe ţară în 1995, antrenor Viorel Paizan (căpitan Mirela Angheluţă).

Cel mai reprezentativ rezultat de până acum este totuşi al sportivului ALIN MOLDOVEANU, primul sportiv român calificat încă din 2004 la Jocurile Olimpice de la Beijing (China) din 2008. El este cel mai bun sportiv plecat de pe băncile CN "Unirea". Merită tot respectul nostru şi suntem siguri că nu şi-a spus ultimul cuvânt în sportul mondial. Îl urmează şi sperăm tot cu rezultate bune Andrei Petrea.

Ar mai fi multe de povestit. Pe toate vi le voi pregăti într-o carte care sper să o termin până la pensie. Deocamdată cu gândul la voi toţi, vă doresc numai bine, sănătate, iubiţi sportul şi bineînţeles, pe viaţă culorile galben-vişinii.

Hai Unirea!!!

Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza