Tradiţii şi talente artistice într-un spaţiu european - octombrie 2011

11

Încă din clasele generale ne doream să schimbăm experienţe cu alţi elevi şi iată că la liceu, visul ni s-a împlinit sub îndrumarea doamnei profesoare Mihaela Rău. În clasa a IX-a am cunoscut elevii liceului „Al. Odobescu” din Piteşti şi am aşteptat cu multă emoţie revederea din anul acesta în calitate de gazde.

I-am primit cu multă căldură pe data de 28 octombrie la liceul nostru, unde ne-am demonstrat talentele atât noi prin muzică şi dans cât şi ei prin arta teatrală. Spectacolul a fost apreciat de către public, iar bucuria a fost cu atât mai mare spre final, acest fapt datorându-se minunatelor bucate tradiţional scoţiene pregătite de către elevii noştri. Cu ocazia acestei revederi am realizat că timpul nu a fost un impediment în menţinerea relaţiilor create, demonstrându-ne încă o data că implicarea şi trăirea de care am dat dovadă a dus la un real succes.

22Elevii din Piteşti au avut bucuria de a ne vizita minunatele împrejurări, mergând la Mănăstirea Brazi şi Mausoleul Mărăşeşti cât şi de a admira frumuseţile oraşului nostru . Din păcate timpul s-a scurs repede şi ne-am revăzut duminică dimineaţă pe peronul gării, ei fiind gata de plecare. Ne-am promis că acest parteneriat nu se va încheia aici şi că vom continua să ne revedem de fiecare dată cu aceiaşi bucurie în suflet.

                                               Elevii clasei a X-a C