Am fost întrebaţi în mai multe rânduri care este semnificaţia titlului, unul cifrat şi care pare, la prima vedere, mai degrabă, un cont de bancă, decât un titlu al unui proiect serios. El s-a născut greu, trecând prin mai multe forme până să ajungă la cea actuală, definitivă. Iniţial am vrut să-l numim România 100, dar am renunţat repede la idee, nu pentru că ni s-a părut prea simplist, ci pentru că nu am vrut să se facă legătura în niciun fel cu o platformă care se doreşte politică şi să se creadă că avem astfel de aspiraţii. Apoi am vrut să includem titlului, iniţialele colegiului nostru, CNU, dar ele mai fuseseră utilizate deja în proiectul „150 de ani CNU-nesc la vârf” şi, deşi acest proiect reprezintă într-o oarecare măsură, o continuare a acestuia, am vrut să nu creăm şi mai multă confuzie şi să se înţeleagă că este vorba despre altceva, mult mai cuprinzător, elementele naturale împletindu-se cu cele antropice, cultural-istorice, proiectul nostru fiind o incursiune în istoria şi geografia României Mari şi a provinciilor componente acesteia. Apoi am vrut, într-o oarecare măsură să creăm şi un şoc, o furtună de idei, în mintea auditoriului, care să-şi pună întrebări şi să încerce să găsească răspunsuri.

     În sfârşit, dar nu în ultimul rând, am vrut ca titlul proiectului să fie un cod pe care să nu-l poată descifra decât cei avizaţi, adică cei care, pe de o parte simt româneşte, iar pe de altă parte sunt, până-n vârful urechilor, unirişti. Adică îmbibaţi de România şi de CNU. Altfel spus, am dorit să fim, într-o foarte mare măsură, selectivi şi să asigurăm accesul la ceea ce vor vedea şi auzi, doar celor care nu s-au săturat de România, care cred că această ţară are încă un viitor, care se văd muncind şi trăind aici, şi mai ales care doresc să pună umărul pentru a mişca lucrurile înainte şi a demonstra că România poate funcţiona şi altfel decât după sintagma „merge şi aşa”.

     Aşadar, România 100.2100.152 înseamnă, mai întâi, 100 de ani de la crearea statului naţional unitar modern, proces încheiat la 1 decembrie 1918, dar început la 1859 şi poate, ceva mai devreme, din vremea Revoluţiei de la 1848, când s-au deşteptat sentimentele naţionale, iar românii au înţeles că aparţin aceleeaşi naţii şi numai uniţi pot răzbate; mai înseamnă 2100 de ani de la venirea lui Burebista în fruntea statului dac centralizat şi unirea tuturor triburilor din Bazinul Dunării de Jos şi din spaţiul carpatic, dar în egală măsură, maxima înflorire şi expansiune teritorială a statului dac, nişte dimensiuni teritoriale neegalate nici măcar de România Mare; în sfârşit, dar nu în ultimul rând, se împlinesc 152 de ani de când CNU există şi s-a constituit într-un focar de cultură şi deşteptare a maselor, în egală măsură, în oraşul Focşani şi în judeţul Vrancea, liceul nostru apărând într-o perioadă de modernizare a statului român şi dând oameni de o valoare remarcabilă ce au contribuit la acest proces.

     În concluzie, proiectul nostru este unul de suflet şi făcut pentru cei care au suflet de român şi unirist, nu doar declarativ, ci prin ceea ce fac, zi de zi, la locul de muncă, pe stradă, în metrou sau în aeroporturile din toată lumea, pentru ca România să arate altfel, adică normal.

Semnat,

Noi, cei care nu ne-am săturat de România. Şi nici de CNU

Am fost și noi la Alba... Pentru că ne pasă!  Pentru că și noi suntem români! Și pentru că orice om, care simte și trăiește românește, trebuia să fie acolo! Pentru  că nu ne-am fi iertat niciodată, dacă n-am fi ajuns la 1 decembrie 2018, adică la 100 de ani de la Marea Unire, acolo! Adică în adevărata capitală a României și a românismului. Am simțit cum vibrează o sută de mii de români, veniți din toate colțurile țării. Ne-am bucurat, ne-am emoționat, am trăit, am plâns, alături de ei. Ne-am încărcat de România, pentru încă 100 de ani. Ne-am închinat toți în aceeași limbă și am vorbit toți în același suflet. Ne-am contaminat de spirit românesc. Am pulsat toți în același timp. O sută de mii de inimi, n-au mai bătut separat, ci împreună și am reprezentat, cu toții, o inimă mare, mare, cât România noastră. Iar bătăile inimii noastre recompuse din o sută de mii de inimi mai mici s-au auzit până la București, acolo unde politicieni mărunți, de duzină n-au vibrat alături de noi și au ratat întâlnirea cu istoria. Și n-au venit  la Alba, demonstrând, încă o dată, că sunt în contratimp cu istoria, în contratimp cu neamul lor, în contratimp cu România Mare, în contratimp cu inima care a bătut precum clopotele de la Catedrala Reîntregirii, ca să ne amintească, încă o dată, că suntem de-un neam și că țărâna pe care călcăm miroase încă a sânge de martiri, miroase a praf de pușcă, miroase a sute de ani de jug, a sute de ani de umilințe, a sute de ani de obidă, a sute de ani de căință, a sute de ani de speranță, a sute de ani...

     Am fost și noi la Alba... Ca să strigăm cu toții, într-un glas că Transilvania este românească, și așa va rămâne pe veci,...că Basarabia este românească și așa va rămâne pe veci,...că Bucovina e românească și așa va rămâne pe veci,...că pământul sfânt pe care călcăm este românesc și așa va rămâne pe veci...

     A fost ger la Alba și peste toată România, de 1 decembrie, la Centenar, dar a fost ger românesc și nimeni nu a simțit asta, pentru că o sută de mii de inimi fierbinți și un soare care a trecut de dincoace de Carpați au încălzit sufletele celor vii, dar mai ales sufletele celor plecați...sufletele celor care au luptat, au murit, au visat...

     Se citește Rezoluțiunea în fața Catedralei în care a fost încoronat Ferdinand. Și o sută de mii de români aflați în piață sunt îmbibați de spiritele celor o sută de mii de români, care au venit din toate colțurile Transilvaniei, ca să spună, la 1918, că vor unirea cu țara. Că aceasta este voința lor și că nimeni nu le poate sta în cale!

     Bat clopotele Catedralei Reîntregirii, la Alba! Și o sută de mii de români  nu mai sunt doar o sută de mii de oameni, nu mai sunt doar un număr, sunt cu toții un neam, sunt cu toții o țară, sunt cu toții un scut, sunt cu toții un spirit...

     La mulți ani, Românie! La mulți ani, țară dragă! La mulți ani, sfânt pământ românesc!

Semnat,

Noi, cei care nu ne-am săturat de România. Și nici de CNU

 Am fost sâmbătă, 17 noiembrie 2018, la Bordești, să ne regăsim rădăcinile, în cadrul proiectului România 100.2100.152, prin acțiunea „100 de eroi prind rădăcini, la 100 de ani de la Marea Unire”. La 100 de ani de la Marea Unire, am plantat 100 de stejari, pentru a ne aminti de eroii care au căzut în primul și al doilea război. Ne-am bucurat că, odată cu prima zăpadă, am revenit acolo unde am plantat alți 100 de stejari, în toamna lui 2017. Și spre marea noastră bucurie, cu ajutorul Celui de Sus și sprijinul Ocolului Silvic Dumitrești, aproape toți stejarii plantați anul trecut, au prins rădăcini. Iar pentru aducere-aminte, am instalat o placă de marmură, ca simbol al dăinuirii noastre, ca neam, pe aceste pământuri. Pentru a nu-i uita pe eroii care au scăldat aceste pământuri, cu sângele lor și pentru a aminti generațiilor viitoare, că am trecut și noi prin această lume.

     Am fost, apoi, duminică, 18 noiembrie 2018, la Năruja. Pentru că un primar cu suflet mare, ne-a deschis ușa și ne-a sprijinit într-o acțiune similară celei desfășurate cu o zi înainte. Am plantat, cu alți minunați elevi ai colegiului, încă 100 de stejari, să ne amintească de alți 100 de eroi, care și-au lăsat oasele pe câmpurile de luptă și au îngrășat fiecare colț din pământul României, pentru ca noi să existăm astăzi. Ne-am bucurat, la finalul activității, că am putut să mergem și să premiem câteva văduve de veterani de război, care sunt încă în viață.

     Vom continua, până la 1 decembrie, să descoperim și să premiem, în cadrul acțiunii „Români pentru România Mare”, români excepționali, care, prin tot ceea ce au întreprins într-o viață de om, au contribuit la consolidarea statului național unitar român și la păstrarea valorilor și tradițiilor românești. Și pentru că nu ne este rușine de ceea ce suntem în lume, noi, cei de la CNU, vom fi, negreșit, pe 1 decembrie 2018, la Alba Iulia, pentru că Alba înseamnă unitate, pentru că este sufletul românismului, pentru că este inima Transilvaniei, care este inima țării și pentru că orice român, dacă se simte așa, trebuie să fie acolo, și nu în altă parte, în această sfântă zi. Vom fi la manifestările care vor avea loc în orașul unirii, pentru că și noi venim, din capătul celălalt al țării, din cel de-al doilea oraș al unirii, Focșani, ca să ne dăm mâna, peste Carpați, români cu români, frați cu frați, suflete cu suflete.

Semnat,

Noi, cei care nu ne-am săturat de România. Și nici de CNU

Am mers la sfârșit de aprilie 2018 în Banat și Oltenia. Pentru România. Și pentru toți uniriștii care simt românește. Am traversat sudul Transilvaniei și ne-am oprit, mai întâi la Cetatea Făgăraș, renovată recent. Am vizitat unul dintre muzeele cele mai frumoase din România, cu piese medievale puse în valoare mai bine decât oriunde altundeva. Apoi ne-am îndreptat spre Orăștie, pentru a lua drumul Sarmizegetusei Regia. Am mers pe drumul cetăților dacice din Munții Orăștiei, să ne regăsim originile și să descoperim de ce pentru romani a fost atât de important să-i supună pe oamenii din „țara de piatră”. Și să-i pună pe Columna Traiană, pentru a-i face eterni. Și pentru că numai modelați în piatră puteau fi dacii îmblânziți. Niciodată, însă, civilizați, pentru că nu poți veni să-ți impui superioritatea tehnologică și să afirmi că civilizezi un popor care exploata aurul; și construia drumuri și poduri; și modela metalele în arme sau unelte agricole; și mai ales care vorbea o limbă și avea o istorie. Au luat romanii aurul dacilor și l-au cărat la Roma pentru a-l risipi în petreceri monstruoase; și au construit Ulpia Traiana pentru a demonstra măreția unui imperiu care se dorea veșnic; n-au reușit însă romanii să ia și mândria dacilor, care au rămas aceeași, chiar dacă s-au mai îndoit sub puterea imensului imperiu, iar când acesta s-a neantizat, trei secole și jumătate mai târziu, au cărat de pe vale bucăți din istoria celor care se credeau veșnici și au construit biserica de la Densuș, ca să arate că nimic nu este veșnic și că dacii au rămas tot stăpâni pe acele locuri, creștinați acum, dar tot mai dârji.

Am trecut și pe la Densuș, pentru că fără incredibilul monument de secol XIII, istoria Transilvaniei nu e întreagă. Într-un superb apus de soare, am ajuns și la Ulpia Traiana, ca să descoperim măreția și decăderea unui imperiu și a unei așezări care ajunsese mai primitoare și mai liniștită decât aglomerata și viciata Romă. Și am înnoptat apoi la Oțelu Roșu, un oraș al cărui nume amintește de imensele resurse dar și neputințe ale acestui neam. Într-un superb răsărit de soare, am plecat, a doua zi, dintre ruinele industriale ale unui trecut contestat, spre Caransebeș și am traversat culoarul tectonic Timiș-Cerna să ajungem la Orșova, acolo unde Cerna se unește cu Dunărea, într-un splendid golf, ca într-o îmbrățișare perpetuă. Am intrat în Cazane să vedem incredibila încercare de a sugruma imensul fluviu și izbânda finală a celui din urmă care, într-o zbatere continuă, și-a creat printre calcare și roci cristaline drumul spre câmpia nesfârșită și marea cea mare. Ne-am oprit la chipul mărețului rege dac, Decebal, a cărui umbră ne urmărește întruna, așa cum poate și pe romani i-a urmărit, acum două  mii de ani, până l-au supus pe neînfricatul rege. Intrăm și la Porțile de Fier, cea mai mare hidrocentrală a țării și cea mai mare din Europa civilizată, dar nu putem vizita decât muzeul, liftul e stricat și nu putem coborî la turbine pentru că totul în România este externalizat, iar firma care se ocupă de întreținere ajunge greu, doar sunt zile libere! Mai trebuie să ne externalizeze istoria și sufletele, vizionarii care ne conduc! După ce luăm ceva în gură, într-o „oază” capitalistă, ne îndreptăm spre Malovăț și de aici spre minunatul complex carstic de la Ponoarele, trecând pe lângă Halânga și uzina de apă grea, o minune a ingineriei românești, astăzi o ruină și în egală măsură o rană care nu se mai închide și care arată măsura incompetenței, a nepăsării, dar mai ales a trădării.

     Ajungem la Podul lui Dumnezeu, oprim să vedem lacul Zăton și dolina în care s-a format, superbele câmpuri de lapiezuri, peștera care este sub noi și ponorul care dă și numele complexului. De aici ne îndreptăm spre Baia de Aramă, iar apoi facem un mic ocol spre Tismana, să vedem cea mai impunătoare și frumoasă mănăstire a Olteniei de sub munte, ridicată de Sfântul Nicodim, venit din zona Balcanilor. Ne întoarcem în drumul principal și ajungem și la Brâncuși acasă, la Hobița, de unde și-a tras seva și pe care a purtat-o în toată lumea prin operele sale, ca pe o cruce pe care o poartă fiecare dintre noi, în scurtul răstimp dintre o naștere și o moarte. Ne așezăm pe băncile cioplite din trunchiuri de copaci ca să ne tragem sufletul și să ne povestească Brâncuși însuși, cum un țăran de lângă Târgu-Jiu a schimbat definitiv arta secolului XX și lumea, modelând lemnul și piatra și metalul, așa cum numai un țăran cu barbă din Hobița, semănând cu Dumnezeu, putea să o facă. Ne cazăm spre seară la Târgu-Jiu și nu putem încheia ziua altfel decât traversând Calea Eroilor și vizitând monumentalele opere brâncușiene: Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana Infinitului.

     În ultima zi a excursiei noastre inițiatice, după ce oprim la Costești să vedem trovanții ce îți  stimulează imaginația, ajungem la Horezu unde oprim să vedem cum se modela lutul, apoi mergem la Curtea de Argeș să redescoperim legenda meșterului Manole, dar mai ales să vedem istoria noastră regală, cea care a modernizat România și care a fost întreruptă brutal de venirea la putere a regimului comunist. Nu putem încheia periplul prin istoria și geografia noastră, fără să oprim și la Mănăstirea Dealu, de lângă Târgoviște, ctitorie a lui Radu cel Mare, necropolă domnească și locul în care se află și capul voievodului unificator Mihai Viteazul. Plecăm spre casă, un pic obosiți de turul alert pe care l-am făcut pentru a redescoperi noi colțuri de Românie, dar mulțumiți că am respirat câteva zile, nu doar miresmele primăverii ci și ADN-ul unui neam care are o istorie și o geografie de care ar trebui, nu doar să nu se rușineze, ci să fie mândru în lume.

Semnat,

Noi, cei care nu ne-am săturat de România. Şi nici de CNU

Am fost, în 4 şi 5 noiembrie 2017, să plantăm 100 de stejari, pentru 100 de eroi. Şi pentru toţi uniriştii care simt româneşte. Am mers în două localităţi din zona subcarpatică, Bordeşti şi Năruja, să arătăm că ne pasă. Şi că eroii sunt pentru noi cei mai importanţi, pentru că, fără ei, noi nu am fi existat astăzi. Fără ei, România ar fi arătat altfel sau n-ar fi existat deloc. Prin urmare, orice formă de recunoştinţă a generaţiilor actuale pare insuficientă în raport cu sacrificiul lor. Este motivul pentru care 100 de eroi putneni vor prinde rădăcini, pentru a rămâne vii în conştiinţa generaţiei de astăzi, dar mai ales a generaţiilor care vor veni, pentru că eroii noştri trebuie să reprezinte un reper important,  dacă vrem să nu dispărem ca naţie. Într-o lume grăbită, aflată într-o globalizare rapidă care nivelează orice valori, trebuie să păstrăm „cu dinţii” aceste repere.

      60 de unirişti frumoşi au răspuns prezent! Probabil mulţi alţii au aflat prea târziu sau au fost pur şi simplu implicaţi în alte activităţi mult mai importante pentru ei şi n-au reuşit să ajungă, deşi şi-ar fi dorit să participe. 60 de copii frumoşi la suflet au înţeles că rădăcinile sunt importante. Şi-au lăsat temele deoparte, au renunţat la o zi de odihnă sau la a merge cu părinţii la mall şi au venit să arate că le pasă. La CNU, în această toamnă, dar şi pe tot parcursul anului 2018, anul Centenarului, CEI CARE AU FOST vor fi cei mai importanţi, fiindcă, fără ei, nu vor fi CEI CARE VOR VENI.

     Mulţumim, dragi unirişti, pentru implicarea voastră în proiectul România 100.2100.152 şi vă aşteptăm să ne fiţi alături şi la acţiunile noastre viitoare.

Semnat,

Noi, cei care nu ne-am săturat de România. Şi nici de CNU.

      Impresii ale uniriștilor implicați în acțiunea “100 de eroi prind rădăcini la 100 de ani de la Marea Unire”

     ,,Activitatea 100 de eroi prind rădăcini la 100 de ani de la Marea Unire s-a dovedit a fi una foarte interesantă, deoarece toți cei care am luat parte la aceasta, ne-am detaşat de spațiul cotidian, alegând să ne dedicăm, trup şi suflet, naturii. Aştept cu nerăbdare să ne întâlnim peste 30 de ani şi să ne contemplăm stejarii care astăzi sunt vegheați de nume de războinici ce şi-au pus amprenta asupra istoriei neamului.”

Bianca Vrânceanu 11F

     ,,E minunat să știi că eroi există și la un veac de la Primul Război Mondial. Mă bucur că, prin această activitate, uniriștii, eroi ai naturii, s-au unit cu eroii României de acum 100 de ani.”

Răzvan Matişan 11A

     ,,A fost genul de activitate la care nu  participi doar fizic, ci şi cu sufletul. În primul rând, cu sufletul alături de natură, pentru că e minunat să contribui la frumuseţea ei, şi în al doilea rând, cu sufletul alături de eroii Primului Razboi Mondial, cărora le-am adus un mic omagiu.”

Alexandra Chipăilă 11F

     ,,A fost o experienţă foarte frumoasă, chiar unică, aş putea spune. Prin această activitate am îmbinat două lucruri foarte importante, am ajutat natura şi am adus un omagiu eroilor Primului Razboi Mondial. Sunt foarte mândră că am lăsat o părticică din spiritul unirist în stejarii plantaţi la Năruja, pe care sper să îi regăsim acolo şi peste zeci de ani.”

Nicoleta Palade 12 C

    ,,Pentru mine, activitatea 100 de eroi prind rădăcini la 100 de ani de la Marea Unire a reprezentat o modalitate de mulţumire şi recunoştinţă adusă eroilor care şi-au dat viaţa pentru viitorul nostru, al urmaşilor.”

Ciprian Stănilă 12C

     ,,Astăzi, 5 noiembrie 2017, am plantat primul meu copac. Îi mulţumesc din suflet domnului Dragomir pentru că mi-a oferit această ocazie.”

Alex Ifrimenco 12A

     ,,A fost o activitate foarte frumoasă în care am învăţat ce înseamnă lucrul în echipă.”

Liviu Vechiu 10F

     ,,Activitatea aceasta a reprezentat un prilej de relaxare, de a cunoaşte oameni şi locuri noi şi de a ieşi din rutina mea zilnică. A fost o experienţă unică şi de-abia aştept să merg la următoarele activităţi.”

Bogdan Mănăilă 9C

     ,,Îmi amintesc bucuria cu care am plantat acel prim copac. Îmi amintesc zâmbetele, voia bună, soarele palid și numele eroilor în cinstea cărora am plantat stejarii. Pentru tot îi mulțumim domnului Dragomir, iar acum, cu speranță în suflete, ne gândim la momentele în care copăceii nu vor mai fi copăcei, ci mândri străjeri ai dorințelor încredințate.”

Elena Mocanca 11 F

     ,,A fost prima exprienţă de acest gen din viaţa mea, mi-a plăcut foarte mult să încerc ceva nou în timp ce ajut natura să se regenereze şi o dată cu ea, şi pe noi, oamenii acestei societăţi. Abia aştept o a doua experienţă de acest gen!”

Ionela Istrate 11G

     ,,Activitatea aceasta mi s-a părut minunată. Este foarte important sa ne aducem aminte de strămoșii noștri, de sângele vărsat pentru noi și de sacrificiul imens pe care l-au făcut. Nu se putea comemora mai bine un așa eveniment de o anvergură fantastică. Prin faptul că am plantat copaci, (şi nu orice arbori, ci stejari - simbolul măreției și al puterii) le vom duce memoria mai departe și totodată facem un bine mediului înconjurător.”

Amalia Serea 10 E

     ,,Când am luat parte la acest proiect, nu ştiam exact în ce constă. Ştiam doar că voi merge alături de prieteni şi de domnul Dragomir să plantăm copaci. Alte detalii nu ştiam. Am ajuns acolo şi puţin dezamăgit am aflat că va trebui să plantăm copacii pe o pantă puţin stâncoasă şi, să fiu mai explicit, era destul de greu de săpat. Totuşi, nu am renunţat şi am mers înainte. A fost destul de obositor, dar plăcut în acelaşi timp. Ulterior, am aflat că fiecare copac va fi denumit. Dar nu oricum. Fiecare copac urma să primească numele unui erou căzut in luptele din Primul Război Mondial. M-a emoţionat foarte tare acest lucru şi pe moment am realizat că nu a fost o pură întâmplare toată acea zi. Modul optimist în care am plecat, reprezenta bucuria şi patriotismul cu care eroii au plecat la război. Panta abruptă şi plină de bolovani reprezenta războiul şi luptele care au fost grele, dar totuşi, şi ei, şi noi, am ieşit victorioşi. Astfel, acea zi a fost o lecţie pentru mine şi pe langă faptul că voi avea mereu un copac şi un erou in suflet, am învăţat că lucrurile obținute cu greu, aduc mai mari satisfacţii decât cele obținute uşor.”

Mihai Sima 12 F