Când  încheiam, în ianuarie 2016, proiectul „150 de ani CNU-nesc la vârf”,  simţeam că, mai devreme sau mai târziu, se va ivi ocazia unei continuări a ceea ce începusem prin acel proiect. Ni se părea că nu e totul terminat şi că proiectul nostru trebuie să aibă o continuare. Nu ne-am imaginat atunci că momentul respectiv va veni atât de repede, mai ales că efortul depus pentru realizarea respectivului proiect fusese unul consistent şi, ca orice muncă în care pui foarte multă pasiune şi energie, ne consumase foarte tare. Când la sfârşitul anului 2016 am realizat că se apropie centenarul Marii Uniri, ne-am spus că e momentul perfect pentru asta, mai ales că erau foarte multe obiective naturale şi cultural-istorice pe care le aveam de arătat tinerilor unirişti, iubitori de frumos, dar mai ales iubitori de România.

     Aşa a început România 100.2100.152. Într-o toamnă târzie a lui 2016, când urcam Ceahlăul, ne-am zis că noi, uniriştii, trebuie să marcăm cum se cuvine anul Centenarului, 2018, printr-o serie de manifestări, dar şi prin descoperirea sau redescoperirea  fiecărei provincii româneşti, aducând la lumină celor mai puţin ancoraţi în realitate sau doar ignoranţi, comorile naturale, dar şi istorice şi culturale care ne dau identitate pe acest pământ frământat, într-o perioadă tulbure, marcată de o teribilă uniformizare şi aplatizare şi care toacă în „malaxorul" numit globalizare tot ceea ce este autentic, adevărat şi, până la urmă, veşnic.

     România 100.2100.152 nu este un proiect despre cei din prezent.  România 100.2100.152 este despre cei care au fost şi care au luptat şi murit (milioane de eroi tăcuţi) pentru ca noi să avem astăzi o ţară, eroi necunoscuţi şi de mult uitaţi, care au mânuit arma sau  plugul, pentru ca moştenirea noastră identitară să nu se piardă în neantul vremurilor şi pentru ca noi să vorbim o limbă şi să avem o istorie. Ei au făurit România Mare, şi despre ei este acest proiect! România 100.2100.152 este în egală măsură despre generaţiile care vor veni şi care vor pierde orice legătură cu trecutul, cu istoria şi, fapt si mai dramatic, cu geografia acestei ţări, dacă noi, cei din prezent, nu avem suficientă grijă. Suntem pe punctul disoluţiei şi al imploziei, adică al dispariţiei, dacă nu realizăm că, umblând bezmetici prin lume, ne vom pierde legăturile cu trecutul şi nu vom avea niciun viitor.

     Aşadar, proiectul este un îndemn adresat generaţiilor ce vor veni, de a păstra cu dinţii zestrea identitară moştenită de la înaintaşi şi de a o duce mai departe, ca singură soluţie pentru a opri efectele dezumanizante a ceea ce se numeşte globalizare sau mai plastic, societatea viitorului. Aceasta nu prin izolare şi refuz al binefacerilor societăţii moderne, ci prin acceptare doar a ceea ce este specific propriului set de valori morale, şi a achiziţiilor materiale şi imateriale acumulate de mii de ani de la strămoşi.

Semnat,

Noi, cei care nu ne-am săturat de România. Şi nici de CNU