Main menu:
CLUBURI > Debate
MĂRTURII ALE DEBATERILOR
Ioana Alexandru - a XII-a E
Sunt oameni previzibili, conformiști, care n-ar da o strategie bine gândită pe o improvizație norocoasă. Astfel de oameni intră pe ușa liceului cu program. Eu îmi făcusem programul încă de printr-a șaptea: să fac impresie bună, să scriu în Revista Noastră, să merg la olimpiadă, să intru în clubul de debate. Nu știu ce să spun despre impresia bună, dar pe celelalte cu siguranță le-am bifat.
Strategia pentru prima întalnire la debate a fost cumva dictată de atitudinea celorlalți: nu arăta nicio slăbiciune sau, dacă poți, vorba englezului, show off. Doamna profesoară nu m-a lăsat să țin vreun discurs și mai bine a făcut.
Oamenii sunt clubul, el se transformă, se strică și se repară singur, mi-ar fi greu să trasez vreo generalitate. Poate numele ciudățel, pe jumătate fioros, pe jumătate siropos îl definește cel mai bine. Dacă m-ar întreba cineva despre cei care mai păstrează, pe undeva, spiritul unirist, aș povesti despre debate-ul de la Unirea.
În puține activități am depus atât suflet și atâta energie ca în dezbateri. N-am făcut noi mare lucru pe la competiții, dar cu siguranță ne-am distrat, am învățat să fim agresivi și să nu ne pese, am fost obosiți, excesivi, nepregătiți, emoționați și avem atât de multe de povestit de pe la dezbateri încât mi-e ciudă că nu m-am agitat mai mult, că nu am alergat mai mult, că am fost un pic prea comodă. Mi-e greu să vorbesc despre SEISM fără un surâs de bătrânel nostalgic pe buze. Dacă m-ar provoca cineva să-mi argumentez nostalgia, nu mi-ar fi de ajuns șase minute.
Cristina Golomoz - Studentă la Facultatea de Științe Politice, Universitatea București, anul II; bursieră la Institute d'Ëtudes Politiques de Bordeaux
Am primit cu bucurie invitația de a scrie câteva rânduri despre experiența mea de debater la clubul Colegiului Național "Unirea", deoarece aceasta este cu adevărat una dintre cele mai dragi amintiri din liceu. Așadar, îi sunt recunoscătoare acestui club atât pentru lucrurile însemnate pe care le-am învățat acolo, pe care le-aș rezuma în expresia "rigoarea argumentului", cât și pentru modul plăcut în care ne-a făcut pe noi, cele deja câteva generații de debateri, a ni le însuși.
Pentru că devii debater cu acte în regulă abia după ce participi la competiții, îmi este imposibil să nu le evoc aici. Voi descrie această parte a vieții de debater ca fiind o activitate utilă și agreabilă (în fapt, savuroasă de-a dreptul), ce include atât modul formal de interacțiune între jucători și arbitri, cât și pe cel informal, așteptat și celebrat cum se cuvine. N-aș vrea să credeți, însă, că perioadele în afara competițiilor însemnau, pe vremea mea (sunt convinsă că nici acum), oameni scortoși și discuții plictisitoare. Deloc! Brainstormingul, cercetarea și construcția cazurilor se tranformau de multe ori în zile și nopți în care îți storceai creierii încercând să mai găsești un argument, o dovadă sau o reconstrucție pe care să o scoți neașteptat la vorbitorul 2. Dar aceste discuții se purtau între oameni care îți deveniseră deja cei mai apropiați prieteni, astfel încât totul începea și se termina în râsete și amuzament.
Și acum, uitându-mă în jurul meu, imi dau seama că majoritatea prietenilor mei sunt foști sau actuali debateri. În interiorul acestui grup reunit, vei auzi de multe ori (fie că e vorba de tradiționalul joc "Mafia", fie că nu) spunându-se: eu vreau să aud un argument clar!. În final, ceea ce doresc să subliniez este faptul că a face dezbateri nu este deloc o activitate extrașcolară oarecare, ci una care te învață să gândești structurat și să discerni argumentele sau lipsa lor. Cum nu întotdeauna numărul cuvintelor folosite este proporțional cu profunzimea mesajului transmis, a reuși să te ferești tu însuți de a cădea în această capcană și a-i identifica pe cei care întrebuințează acest - să-l numim îngăduitor - vicleșug devine extrem de important. Acesta este, după mine, aportul esențial pe care "Seism" îl aduce spiritului de unirist.