CNU

Liceul "Unirea" a luat fiinþã la data de 7 ianuarie 1866 prin Ordinul Domnesc nr. 26512 din 10 august 1865, fiind prima unitate de învãþãmânt secundar din aceastã zonã ºi între primele din România.
Peste doi ani, gimnaziul avea deja patru clase ºi un mic corp profesoral preocupat de strângerea materialului didactic: aparaturã pentru fizicã ºi chimie, colecþii pentru geografie, istorie ºi ºtiinþele naturii, o colecþie de monede vechi. Tot atunci se pun ºi bazele bibliotecii, cu cele 45 de volume donate de elevi. (În prezent în bibliotecã se numãrã peste 30.000 de volume)
ªcoala funcþioneazã fãrã local propriu pânã în 1880, când începe construcþia clãdirii, iar numele este transformat din "Alexandru Ioan Cuza" în Gimnaziul "Unirea".

În anul 1884-1885, reapare clasa a V-a, iar în urmãtorii ani gimnaziul se transformã în liceu. Acest fapt a fost de mare importanþã, þinând seama cã în toatã zona dintre Buzãu ºi Bârlad nu mai exista o ºcoalã similarã ca grad.
Dupa lungi aºteptãri, în anul 1900, liceul se mutã în actuala clãdire, construitã dupã planurile arhitectului Bãicoianu.
În anii ocupaþiei germane din primul rãzboi mondial (1917-1918) liceul e transformat în spital ºi ºcoala îºi înceteazã activitatea.

În perioada interbelicã, baza materialã a ºcolii se dezvoltã: o salã specialã pentru bibliotecã, un amfiteatru de fizicã ºi chimie, douã laboratoare pentru aceleaºi obiecte ºi noi sãli de clasã. Biblioteca ajunge la 10.000 de volume, iar punctul de atracþie pentru elevi era aparatul de proiectat filme pe care ºcoala îl avea din 1920 ºi care funcþiona la sfârºit de sãptãmânã.
Tot în aceastã perioada, mai precis în 1928, ia naºtere primul muzeu de istorie ºi etnografie din þinut, instalat în clãdirea anexã din faþa ºcolii ºi iniþiat de profesorul Alexandru Arbore.
Al doilea rãzboi mondial, precum ºi cutremurul din 1940 au adus pagube însemnate ºcolii, clãdirea fiind puternic afectatã ºi pierzându-se sau distrugându-se numeroase cãrþi ºi materiale didactice.

În perioada comunismului, paranoia industrializãrii ºi tehnicizãrii a dus ca liceul sã decadã prin faptul cã a fost transformat din liceu teoretic în liceu industrial.
Seriozitatea ºi calitatea învãþãmântului din Liceul "Unirea" au fãcut ca faima lui sã depãºeascã cu mult graniþele judeþului Putna, impunându-se ca unul din cele mai importante repere ale învãþãmântului secundar dar ºi ale vieþii ºtiinþifice ºi culturale.
Aici au fiinþat:"Liga Culturalã" (1891) "Societatea Literarã" (1898) "Societatea Filarmonicã" (1899) "Revista Noastrã" (1912-1914 seria I) "Milcovia" (1930) "Ethos"(1941). Primul muzeu de istorie ºi etnografie din þinutul Putnei, º.a.

Mari personalitãþi ale ºtiinþei ºi culturii româneºti au fost elevi sau profesori la "Unirea": Stefan Neagoe, Dumitru F. Caian, autorul primei monografii a oraºului Focºani, I. A. Bassarabescu, Ovid Densusianu, scriitor, profesor universitar, distins filolog, C. G. Giurãscu, ilustru istoric, profesor universitar, Gh. Bogdan Duica, critic literar ºi scriitor - au fost unii dintre marii profesori ai liceului, iar Anghel Saligny, Simion Mehedinþi, Ion Mincu, Duiliu Zamfirescu, ªtefan Longinescu, Gh. Longinescu, Ion Diaconu, Ion Nestor, Mihai Steriade, Virgil Huzum, Emanuil Petruþ, Cornel Coman sunt numai câteva dintre numele foºtilor iluºtri elevi ai liceului.
Au fost perioade când titlul de bacalaureat al Liceului "Unirea" era cea mai bunã recomandare pentru admiterea în Universitate. Este important faptul cã liceul a funcþionat fãrã întrerupere (cu excepþia situaþiilor de rãzboi) de la înfiinþare ºi pânã în prezent, prestigiul sãu fiind menþinut în toate vremurile prin strãdania, dãruirea ºi valoarea profesorilor ºi elevilor sãi.
Clãdirea în care funcþioneazã în prezent a fost construitã la sfârºitul secolului trecut (datã în funcþiune în anul 1899) ºi este inclusã în categoria monumentelor arhitectonice naþionale.

Din anul 1997 instituþiei noastre i s-a atribuit denumirea de Colegiul Naþional "Unirea", decizia Ministerului Educaþiei Naþionale fiind întemeiatã pe tradiþia liceului, dar mai ales pe rezultatele din ultimii ani.

Chiar dacã are în spate o valoroasã tradiþie a învãþãmântului clasic românesc, în ultimii ani Colegiul s-a remarcat printr-o evidentã acomodare la cerinþele învãþãmântului modern.